21 oct. 2022

Seminarul ”Soluții libere open source pentru prelucrarea și reprezentarea datelor geospațiale”, 21 octombrie 2022, București. Seminar on ”Free and open source solutions for geospatial data processing and representation”, 21 October 2022, Bucharest

În organizarea geo-spatial.org și a Facultății de Geografie a Universității din București, vineri 21 octombrie 2022, va avea loc o nouă ediție a seminarului ”Soluții libere open source pentru prelucrarea și reprezentarea datelor geospațiale”. Activitățile se vor desfășura sub formă de prezentări orale și seminarii practice, în Amfiteatrul ”George Vâlsan” a Facultății de Geografie din București, dar acestea vor putea fi urmărite în direct și online, pe canalul de YouTube al geo-spatial.org.
Programul manifestării este deja publicat pe pagina web a evenimentului. Cei care doresc să asiste la prezentări trebuie să completeze formularul de înregistrare și să-l trimită până în data de 20 octombrie 2022. Participarea la prezentări este gratuită dar locurile sunt limitate. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina web a seminarului.
Geo-spatial.org and the Faculty of Geography of the University of Bucharest will organize a new edition of the seminar on ”Free and open source solutions for geospatial data processing and representation”. The event will take place on Friday, 21 October 2022, in ”George Vâlsan” Room at the Faculty of Geography in Bucharest. The activities will include oral presentations and practical seminars, and they will be also streamed live online, on the YouTube channel of geo-spatial.org.
The programme of the event is already published (in Romanian only) on the webpage of the event. Those who wish to attend the presentations must fill in the registration form and submit it before or on 20 October 2022. Attendance to the event is free but places are limited. More details are available on the seminar webpage.

 

16 oct. 2022

Simpozionul internațional GEOMAT ”Managementul datelor geospațiale pentru mediul construit”, 15-19 noiembrie 2022, Iași. International Symposium GEOMAT ”Geospatial Data Management for Built Environment”, 15-19 November 2022, Iași

Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi, împreună cu Uniunea Geodezilor din România și Asociația Tinerilor Fotogrammetriști, și în parteneriat cu alte instituţii din ţară, va organiza în perioada 15-19 noiembrie 2022 cea de-a noua ediție a simpozionului internațional GEOMAT, intitulat de data aceasta ”Managementul datelor geospațiale pentru mediul construit”. Evenimentul va avea loc la Congress Hall Palas Iași,  începând cu ziua de marți, 15 noiembrie, când se va organiza un tur opțional al orașului Iași și un cocktail de bun venit. Sesiunile de comunicări vor avea loc în zilele următoare, miercuri, 16 noiembrie, și joi, 17 noiembrie, în vreme ce prima parte a zilei de vineri, 18 noiembrie 2022, va fi dedicată Conferinței Naționale a UGR și sesiunii studențești și a tinerilor geodezi. Zilele de miercuri și joi se vor încheia cu cine festive. Sâmbătă, 19 noiembrie 2022, se va organiza o aplicație de teren opțională.
Pentru participare, este necesară înregistrarea online şi trimiterea unui rezumat în limba engleză al lucrării propuse spre prezentare, până la data de 24 octombrie 2022. Organizatorii urmează să trimită un răspuns cu privire la acceptarea lucrării până la 31 octombrie 2022. Lucrarea in extenso în limba engleză, redactată conform modelului și respectând instrucțiunile, trebuie trimisă până în 5 noiembrie 2022 în vederea publicării. Taxa de participare în valoare de 300 lei (200 lei pentru membrii UGR și cei care activează în sectorul academic românesc, în afară de studenți, care beneficiază de gratuitate), trebuie plătită până în 17 noiembrie 2022. Cina festivă de miercuri costă încă 250 lei, cea de joi, încă 150 de lei, iar aplicația de teren de sâmbătă, alți 150 de lei. Alte informaţii (în limba engleză) sunt disponibile pe site-ul simpozionului.
The Faculty of Hydrotechnical Engineering, Geodesy and Environmental Engineering within "Gheorghe Asachi" Technical University of Iaşi, together with the Romanian Association of Surveyors and the Young Photogrammetrists Association, and in partnership with other Romanian institutions, will organize the ninth edition of the International Symposium GEOMAT, this time entitled ”Geospatial Data Management for Built Environment”, between 15 and 19 November 2022. The event will be hosted by the Congress Hall Palas in Iași, starting on Tuesday, 15 November, when there will be an optional tour of the city of Iași and a welcome cocktail. The paper sessions will take place in the following days, on Wednesday, 16 November, and Thursday, 17 November, while the first part of the day on Friday, 18 November 2022, will be dedicated to the National Conference of the Romanian Association of Surveyors and to the session dedicated to students and young surveyors. Gala dinners will be organized on Wednesday and Thursday evenings. On Saturday, 19 November 2022, an optional post-symposium fieldtrip will be organized.
Participants should register online and should submit an abstract of the proposed paper before or on 24 October 2022. The organizers should provide an answer regarding the acceptance of the paper by the 31st of October 2022. The full paper, written according to the model and following the instructions, should be submitted before or on 5 November 2022 to be published. The registration fee is 60 EURO (40 EURO for members of the Romanian Association of Surveyors and Romanian academic staff, except for students, who may participate freely). The fee should be paid before or on 17 November 2022. Further information is available on the symposium website.

14 oct. 2022

Conferința internațională ”Perspective geografice asupra schimbărilor globale”, 18-19 noiembrie 2022, București. International Conference ”Geographical Perspectives on Global Changes”, 18-19 November 2022, Bucharest

În 18 și 19 noiembrie 2022, Departamentul de Meteorologie-Hidrologie al Facultăţii de Geografie de la Universitatea din București, cu sprijinul Asociației UNIVERSITUR, organizează simpozionul anual tradițional, care de această dată va avea tema ”Perspective geografice asupra schimbărilor globale”. Lucrările conferinței vor fi găzduite de Facultatea de Geografie a Universității din București vineri, 18 noiembrie 2022, și se vor încheia cu o cină festivă, seara. Sâmbătă, 19 noiembrie 2022, se va organiza un tur ghidat al orașului București.
Participanții la simpozion trebuie să completeze și să trimită formularul de pe pagina web a simpozionului până în data de 13 noiembrie 2022. Taxa de participare în valoare de 150 lei (100 lei pentru studenți și doctoranzi, care vor avea o secțiune dedicată), plus 100 lei opțional pentru cina festivă, trebuie achitată tot până la data de 13 noiembrie 2022. Turul ghidat al municipiului București costă suplimentar încă 50 lei. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul evenimentului (în engleză).
On 18 and 19 November 2022, the Department of Meteorology and Hydrology of the Faculty of Geography within the University of Bucharest organizes, with the support of the UNIVERSITUR Association, the annual traditional conference. This time, the subject of the conference is ”Geographical Perspectives on Global Changes”. The sessions of the conference will be hosted by the Faculty of Geography within the University of Bucharest on Friday, 18 November 2022, ending with the evening dinner. On Sunday, 19 November 2022, there will be a guided tour of the capital city of Bucharest.
Participants to the symposium should fill in and submit the form provided on the symposium website until 13 November 2022. The registration fee of 150 lei (100 lei for students and PhD students, who will have a dedicated session), to which 100 lei are added for those wishing to attend the evening dinner, should be paid also before or on 13 November 2022. The guided city tour of Bucharest would cost an additional 50 lei. More details are available on the website of the event.

4 oct. 2022

Seminarul Geografic Internațional ”Dimitrie Cantemir”, 14-16 octombrie 2022, Iași. ”Dimitrie Cantemir” International Geographical Seminar, 14-16 October 2022, Iași

Departamentul de Geografie al Facultății de Geografie și Geologie de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează în perioada 14-16 octombrie 2022 cea de-a 42-a ediție a lucrărilor Seminarului Geografic Internațional ”Dimitrie Cantemir”. Sesiunile de comunicări vor avea loc în clădirea Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Geografie și Geologie (corpul B), vineri, 14 octombrie 2022. Sâmbătă, 15 octombrie 2022, va fi organizată o aplicație de teren la Averești și Huși, pe urmele lui Dimitrie Cantemir. Duminică, 16 octombrie 2022, se va organiza un tur ghidat al municipiului Iași. Limbile oficiale ale seminarului sunt română, franceză și engleză.
Înscrieri la lucrările seminarului se puteau face până în data de 10 septembrie 2022. În acest sens, trebuia completat formularul de înregistrare, disponibil online, care include și un rezumat al lucrării. Un răspuns privind acceptarea lucrării trebuia să parvină până în 20 septembrie 2022. Taxa de participare în valoare de 200 lei trebuia achitată până în 20 septembrie 2022. O taxă suplimentară de 150 lei va trebui achitată (opțional) pentru aplicația de teren. Alte informații sunt disponibile pe pagina web a conferinței.
The Department of Geography of the Faculty of Geography and Geology within ”Alexandru Ioan Cuza” University of Iași organizes the 42nd edition of ”Dimitrie Cantemir” International Geographical Seminar between 14 and 16 October 2022. The paper sessions will take place on Friday, the 14th of October 2022, in the building of ”Alexandru Ioan Cuza” University, Faculty of Geology and Geography (building B). On Saturday, 19 October 2022, a fieldtrip will be organized in Averești and Huși, following the footsteps of Dimitrie Cantemir. On Sunday, 20 October 2022, a guided tour of Iași City will be provided. The official languages of the seminar are Romanian, French and English.
The deadline for the registration at the conference was 10 September 2022. To register, one should have filled in the registration form,  including an abstract of the proposed paper. An answer regarding the acceptance of the paper should have arrived by 20 September 2022. The registration fee is 40 Euro and should have been paid before 20 September 2022. The fieldtrip is optional and there is a supplementary fee of 30 Euro for those wishing to participate. Further information is available on the conference website.