11 dec. 2019

Conferința internațională ”Aerul și apa, componente ale mediului”, 20-22 martie 2020, Cluj-Napoca. International Conference ”Air and Water, Components of the Environment”, 20-22 March 2020, Cluj-Napoca

Departamentul de Geografie Fizică și Tehnică al Facultății de Geografie din Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și Asociația ”Aerul și Apa”, în colaborare cu Administrația Bazinală de Apă ”Someș-Tisa”, organizează cea de-a 12-a ediție a conferinței ”Aerul și apa, componente ale mediului”. Ca de obicei, aceasta este dedicată Zilei Mondiale a Meteorologiei și Zilei Mondiale a Apei. Lucrările conferinței vor avea loc vineri, 20 martie 2020, la Cluj-Napoca, și vor fi găzduite de Facultatea de Geografie. Ziua se va încheia cu o cină festivă. A doua zi, 21 martie, va avea loc aplicația de teren, la salina Turda, Cheile Turzii și Rimetea. Duminică, 22 martie 2020, se va organiza un tur al municipiului Cluj-Napoca.
Cei care doresc să participe trebuie să se înregistreze și să trimită rezumatul lucrării până la data de 15 decembrie 2019, urmând să primească un răspuns de acceptare până la data de 20 decembrie 2019. Articolul complet (în engleză), redactat conform modelului, se poate trimite până la data de 10 ianuarie 2020, urmând ca răspunsul de acceptare să vină până în 10 februarie 2020. Participanții cu lucrări acceptate trebuie apoi să vireze taxa de participare de 100 EURO (75 EURO pentru doctoranzi, masteranzi și studenți), care include și cina festivă de vineri, aplicația de teren de sâmbătă și turul orașului de duminică, până în data de 25 februarie 2020. Volumul complet cu articolele acceptate va fi disponibil participanților la conferință în format digital. Mai multe detalii se pot găsi (în limba engleză) pe site-ul conferinței.
The Department of Physical and Technical Geography of the Faculty of Geography within the ”Babeș-Bolyai” University of Cluj-Napoca, together with the ”Air and Water” Association and ”Someș-Tisa” Water Branch, organizes the 12th edition of the conference ”Air and Water, Components of the Environment”. As usual, the event is dedicated to the World Meteorological Day and the World Water Day. The sessions of the conference will take place on Friday, 20th of March 2020, at Cluj-Napoca, at the Faculty of Geography. The day will end with an official dinner. The next day, on the 21st of March, a fieldtrip will be organized at Turda Salt Mine, Turda Gorges and Rimetea. On Sunday, the 22nd of March 2020, a tour of Cluj-Napoca City will be available for the participants.
Those who wish to participate should register online and submit an abstract of their proposed paper before or on the 15th of December 2019. An acceptance letter should be received by the 20th of December 2019. The full paper (in English) written according to the template should be submitted before or on the 10th of January 2020. Organizers would send the acceptance notification before the 10th of February 2020. Participants whose paper is accepted must then pay the conference fee of 100 EURO (or 75 EURO for PhD, MSc and BSc students) including the official dinner on Friday, the fieldtrip on Saturday and the city tour on Sunday, before the 25th of February 2020. The conference volume including all accepted papers will be available during the sessions in digital version. More details are available on the conference website.

6 dec. 2019

Conferința națională ”Resursele turistice, agrementul și turismul sportiv, factori de progres comunitar”, 7-8 decembrie 2019, Bistrița. National Conference ”Tourism resources, leisure and sporting tourism, factors of community progress”, 7-8 December 2019, Bistrița

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de învățământ geografic universitar la Bistrița, Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Extensia Bistrița, prin Facultatea de Geografie și Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Turism Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Primăria Municipiului Bistrița și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, organizează conferința națională ”Resursele turistice, agrementul și turismul sportiv, factori de progres comunitar” în periada 7-8 decembrie 2019, la Bistrița. Lucrările propriu-zise ale conferinței vor avea loc sâmbătă, 7 decembrie 2019, în clădirea Extensiei Universitare Bistrița a Universității ”Babeș-Bolyai”. Seara va avea loc o cină festivă. Duminică, 8 decembrie 2019, se va organiza o aplicație de teren în partea de nord a României.
Înscrierea la conferință era posibilă până în data de 29 noiembrie 2019, prin trimiterea unui rezumat, în limba română, a lucrării propuse pentru a fi prezentată, la adresa gtbn@live.com. Nu se percepe taxă de participare, și nici pentru cina festivă sau aplicația de teren, și se oferă gratuit participanților o noapte de cazare (7/8 decembrie 2019).
On the occasion of the 20th anniversary of university-level geographical education in Bistrița, ”Babeș-Bolyai” University of Cluj-Napoca, Bistrița College, by means of the Faculty of Geography and the Faculty of Sports, with the help of Bistrița-Năsăud County Council and Bistrița-Năsăud Tourism Intercommunity Development Association and in cooperation with Bistrița City Hall and Bistrița-Năsăud Museum Complex, organizes the national conference ”Tourism resources, leisure and sporting tourism, factors of community progress”, on the 7th and 8th of December 2019, in Bistrița. The sessions of the conference will take place on Saturday, the 7th of December 2019, in the building of the Bistrița University College belonging to ”Babeș-Bolyai” University. There will be a gala dinner in the evening. On Sunday, the 8th of December 2019, a field trip will be organized in the northern part of Romania.

20 oct. 2019

Conferința ”Orașul inteligent: sinergii între urbanism, arhitectură și construcții”, 24 octombrie 2019, București. Conference on ”The smart city: synergies between spatial planning, urbanism and constructions”, 24 October 2019, Bucharest

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă URBAN-INCERC va organiza joi, 24 octombrie 2019, la sediul INCERC din București, cea de-a 16-a ediție a conferinței de cercetare în construcții, economia construcțiilor, arhitectură, urbanism și dezvoltare teritorială, intitulată ”Orașul inteligent: sinergii între urbanism, arhitectură și construcții”. Obiectivul conferinței este de a reflecta asupra proiectării orașului inteligent din perspectiva construcțiilor, economiei construcțiilor, arhitecturii, urbanismului și dezvoltării teritoriale, cu accent pe interdependențele sinergetice dintre acestea.
Înscrierea la conferință este gratuită și se putea face exclusiv prin completarea online a formularului de înregistrare până la data de 10 octombrie 2019. Termenul limită până la care trebuie trimis însă rezumatul lucrării, în română și/sau engleză,  respectiv lucrarea integrală, pentru cei care doresc să o publice în volumul conferinței, respectând instrucțiunile, era 27 septembrie 2019. Lucrarea, în formă finală, putea fi trimisă în vederea publicării în revistele institutului până la data de 10 octombrie 2019. Se pot înscrie la conferință și cei care nu doresc să prezinte o lucrare. Alte detalii sunt disponibile pe pagina conferinței.
The National Institute for Research and Development in Constructions, Urbanism and Sustainable Spatial Development URBAN-INCERC will organize the 16th edition of the research conference on constructions, economy of buildings, architecture, urban and territorial development at the INCERC headquarters in Bucharest on Thursday, 24 October 2019. The conference is entitled ”The smart city: synergies between spatial planning, urbanism and constructions” and its objective is to reflect upon the design of the smart city from the joint perspective of constructions, economy of buildings, architecture, urban and territorial development, focusing on the synergies and interdependence between these fields.
Registration to the conference is free and could be made exclusively online by filling the registration form before or on October 10, 2019. The deadline for submitting the abstract and the full paper for those wishing to publish it in the conference proceedings, respecting the instructions is however September 27, 2019. The full paper may be submitted for publication to one of the journals of the institute before or on October 10, 2019. There is also the opportunity to register and participate at the conference without presenting a paper. Other details are available on the conference webpage.

18 oct. 2019

Simpozionul Internațional GEOMAT - 2019 ”Geomatica și noi tehnologii ale științei geospațiale”, 14-15 noiembrie 2019, Iași. GEOMAT - 2019 International Symposium ”Geomatics and new technologies of geospatial science”, 14-15 November 2019, Iași

Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi, împreună cu Uniunea Geodezilor din România și în parteneriat cu alte instituţii din ţară, va organiza în perioada 14-15 noiembrie 2019 cea de-a șaptea ediție a simpozionului internațional GEOMAT, ”Geomatica și noi tehnologii ale științei geospațiale”. Evenimentul va fi găzduit de Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului pe parcursul zilei de joi, 14 noiembrie 2019, și în cea mai mare parte a zilei de vineri, 15 noiembrie 2019. Joi seara va avea loc și cina festivă.
Pentru participare, este necesară înregistrarea online şi trimiterea unui rezumat în limba engleză al lucrării propuse spre prezentare, până la data de 25 octombrie 2019. Organizatorii urmează să trimită un răspuns cu privire la acceptarea lucrării până la 1 noiembrie 2019. Taxa de participare în valoare de 300 lei (200 lei pentru doctoranzi), la care se adaugă (opțional) 150 lei pentru cina festivă, trebuie plătită până la 8 noiembrie 2019. Lucrarea in extenso în limba engleză, redactată conform modelului și respectând instrucțiunile, trebuie trimisă tot până în 8 noiembrie 2019 în vederea publicării. Alte informaţii (în limba engleză) sunt disponibile pe site-ul simpozionului.
The Faculty of Hydrotechnical Engineering, Geodesy and Environmental Engineering within "Gheorghe Asachi" Technical University of Iaşi, together with the Romanian Association of Surveyors and in partnership with other Romanian institutions, will organize the seventh edition of GEOMAT International Symposium ”Geomatics and new technologies of geospatial science” on the 14th and the 15th of November 2019. The venue of the symposium is the Faculty of Hydrotechnical Engineering, Geodesy and Environmental Engineering. The sessions will take place on Thursday, 14 November 2019, all day long, and most of Friday, 15 November 2019. The gala dinner will be on Thursday evening.
Participants should register online and should submit an abstract of the proposed paper until the 25th of October 2019. The organizers should provide an answer regarding the acceptance of the paper by the 1st of November 2019. The registration fee is 300 lei (200 lei for PhD students), and the (optional) gala dinner another 150 lei and both should be paid on or before the 8th of November 2019. The full paper, written according to the model and following the instructions, should be submitted also before or on the 8th of November 2019 to be published. Further information is available on the symposium website.

17 oct. 2019

Simpozionul național cu participare internațională ”Environment & Progress”, 15 noiembrie 2019, Cluj-Napoca. ”Environment & Progress” National Symposium with international participation, 15 November 2019, Cluj-Napoca

Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în colaborare cu Institutul de Cercetare și Proiectare pentru Electrotehnică din Bistrița, organizează vineri, 15 noiembrie 2019, cea de-a 12-a ediție a simpozionului național cu participare internațională ”Environment & Progress”, cu ocazia împlinirii a 100 ani de la înființarea Universității ”Babeș-Bolyai”. Înscrierea participanților va avea loc vineri dimineața iar simpozionul propriu-zis se va desfășura pe parcursul zilei de vineri, 15 noiembrie 2019, în clădirea Facultății de Știința și Ingineria Mediului din Cluj-Napoca. Lucrările vor fi urmate de un prânz festiv.
Înscrierile pentru simpozion se puteau face până în data de 15 octombrie 2019 prin completarea formularului de înscriere disponibil online și trimiterea sa, alături de un rezumat (în engleză) de maxim 15 rânduri, la adresa enviroprogress@ubbcluj.ro. Răspunsul privind acceptarea lucrării urma să fie dat de către organizatori până în data de 16 octombrie 2019. Articolele in extenso trebuie trimise, în vederea publicării, până în 8 noiembrie 2019. Nu se precizează nimic legat de taxa de participare. Alte informații sunt disponibile pe site-ul simpozionului și în circulară.
On the 15th of November 2019, the Faculty of Environmental Sciences and Engineering of the ”Babeș-Bolyai” University of Cluj-Napoca, in cooperation with the Institute of Research and Design in Electrotechnology Bistrița, organizes the 12th edition of ”Environment & Progress” national symposium with international participation, on the occasion of the 100 years anniversary of the ”Babeș-Bolyai” University. The registration of the participants will start on Friday morning while the sessions of the symposium will take place on Friday, 15 November 2019, in the building of the Faculty of Environmental Sciences and Engineering in Cluj-Napoca. The sessions will be followed by a festive lunch.
Registration for the symposium was possible until the 15th of October 2019 by filling the online form and submitting it, together with a maximum 15 lines abstract, to enviroprogress@ubbcluj.ro. The answer regarding the acceptance of the paper should have been given by the organizers before or on the 16th of October 2019. The full paper should be sent for publication prior to the 8th of November 2019. There is no information regarding the registration fee. More details are available (in Romanian) on the symposium website and in the call.

27 sept. 2019

Seminarul Geografic Internațional ”Dimitrie Cantemir”, 18-20 octombrie 2019, Iași. ”Dimitrie Cantemir” International Geogaphic Seminar, 18-20 October 2019, Iași

Departamentul de Geografie al Facultății de Geografie și Geologie de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează în perioada 18-20 octombrie 2019 cea de-a 39-a ediție a lucrărilor Seminarului Geografic Internațional ”Dimitrie Cantemir”. Sesiunile de comunicări vor avea loc în clădirea Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Geografie și Geologie (corpul B), vineri, 18 octombrie 2019. Sâmbătă, 19 octombrie, și duminică, 20 octombrie 2019, va fi organizată o aplicație de teren în Republica Moldova. Limbile oficiale ale seminarului sunt română, franceză și engleză.
Înscrieri la lucrările seminarului se pot face până în data de 1 octombrie 2019. În acest sens, trebuie completat formularul de înregistrare, disponibil online, care include și un rezumat al lucrării. Un răspuns privind acceptarea lucrării trebuie să parvină până la 3 octombrie 2019. Taxa de participare cu reducere în valoare de 250 lei (150 lei pentru doctoranzi, 100 lei pentru studenți) trebuie achitată tot până în 1 octombrie 2019 (o taxă cu 50 lei mai mare poate fi plătită și ulterior). O taxă suplimentară de 400 lei va trebui achitată (opțional) pentru aplicația de teren. Alte informații sunt disponibile pe pagina web a conferinței.
The Department of Geography of the Faculty of Geography and Geology within ”Alexandru Ioan Cuza” University of Iași organizes the 39th edition of ”Dimitrie Cantemir” International Geographic Seminar between the 18th and the 20th of October 2019. The paper sessions will take place on Friday, the 18th of October 2019, in the building of ”Alexandru Ioan Cuza” University, Faculty of Geology and Geography (building B). On Saturday, the 19th of October, and Sunday, the 20th of October 2019, a fieldtrip will be organized in the Republic of Moldova. The official languages of the seminar are Romanian, French and English.
The deadline for the registration at the conference is the 1st of October 2019. To register, one should fill in the registration form,  including an abstract of the proposed paper. An answer regarding the acceptance of the paper should arrive by October 3rd, 2019. The standard registration fee is 50 Euro (30 Euro for PhD students and 20 Euro for master or bachelor degree students) if paid until October the 1st, 2019. If paid later, the registration fee is 10 Euro more expensive than the corresponding standard fee. The fieldtrip is optional and there will be a supplementary fee of 90 Euro for those wishing to participate. Further information is available on the conference website.

18 sept. 2019

Conferința științifică aniversară ”Geographia Napocensis”, 3-6 octombrie 2019, Cluj-Napoca. ”Geographia Napocensis” anniversary scientific conference, 3-6 October 2019, Cluj-Napoca

Facultatea de Geografie a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca organizează în perioada 3-6 octombrie 2019 conferința științifică aniversară ”Geographia Napocensis”, dedicată sărbătoririi a 100 de ani de la întemeierea școlii geografice clujene sub auspiciile universității românești. Simpozionul de GIS, ”Evaluarea vulnerabilității și a riscurilor prin GIS”, este parte a conferinței. Conferința va debuta joi, 3 octombrie 2019, în Aula Magna a Universității ”Babeș-Bolyai”, cu decernare de diplome, medalii și diplome de doctor Honoris Causa dimineața și la prânz, iar după-masa vor avea loc comunicările în plen, urmate seara de cina festivă. Comunicările pe secțiuni vor avea loc vineri, 4 octombrie 2019, în clădirea Facultății de Geografie, și vor fi urmate, de asemenea, de o cină festivă. Sâmbătă, 5 octombrie, și duminică, 6 octombrie 2019, se va organiza o aplicație de teren în partea de vest a Transilvaniei (județele Cluj, Alba și Hunedoara).
Cei care doresc să participe la conferință se pot înscrie până la data de 19 septembrie 2019, completând formularul de înregistrare disponibil online, care include și un rezumat al lucrării propuse. Tot până în 19 septembrie 2019 se poate achita și taxa de participare, în valoare de 200 lei (100 lei pentru doctoranzi sau studenți). Mai multe informații sunt disponibile pe pagina web a conferinței și pe pagina web a simpozionului de GIS.
Between the 3rd and the 6th of October 2019, the Faculty of Geography within the ”Babeș-Bolyai” University of Cluj-Napoca organizes ”Geographia Napocensis”, an anniversary scientific conference dedicated to the celebration of 100 years since the foundation of the Cluj geographical school within the Romanian university. The GIS Symposium, ”Vulnerability and Risk Assessment Using GIS”, is part of the conference. The conference will start on Thursday, the 3rd of October, in Aula Magna of ”Babeș-Bolyai” University. In the morning and at noon, diplomas, medals and titles of Doctor Honoris Causa will be awarded. The plenary session will be in the afternoon, followed by a gala dinner in the evening. The next day, the 4th of October, there will be parallel paper sessions in the building of the Faculty of Geography, followed by another gala dinner. On Saturday, the 5th of October, and Sunday, the 6th of October, a field trip will be organized in western Transylvania (Cluj, Alba and Hunedoara counties).
Those wishing to participate to the conference may register until the 19th of September 2019 by filling in the online registration form, including an abstract of the proposed paper. The 19th of September 2019 is also the deadline for the payment of the registration fee of 200 lei (100 lei for PhD candidates and students). More information is available on the conference website or the GIS symposium website.

26 aug. 2019

Colocviul aniversar ”60 de ani de geografie la Universitatea de Vest din Timișoara”, 27 septembrie 2019, Timișoara. Anniversary Colloquium ”60 years of Geography at the West University of Timișoara”, 27 September 2019, Timișoara

Departamentul de Geografie din cadrul Facultății de Chimie-Biologie-Geografie al Universității de Vest din Timișoara organizează vineri, 27 septembrie 2019, colocviul aniversar ”60 de ani de geografie la Universitatea de Vest din Timișoara”. Manifestarea are loc în cadrul unui ciclu de evenimente desfășurate pe tot parcursul anului 2019 cu prilejul aniversării a 75 de ani de la înființarea Universității de Vest din Timișoara. Colocviul va include alocuțiuni și comunicări, iar seara se va încheia cu un film și o cină festivă.
Înscrierea la colocviu este posibilă până în data de 6 septembrie 2019, completând formularul online. Nu se precizează existența vreunei taxe de participare. Mai multe informații sunt disponibile în circulară.
The Department of Geography belonging to the Faculty of Chemistry-Biology-Geography within the West University of Timișoara organizes the anniversary colloquium ”60 Years of Geography at the West University of Timișoara” on Friday, the 27th of September 2019. This event is part of a larger cycle of events scheduled throughout the year 2019 on the occasion of celebrating 75 years since the establishment of the West University of Timișoara. The colloquium will include speeches and paper sessions. The evening will end with a film and a gala dinner.
Registration to the colloquium is possible until the 6th of September 2019, by filling in the online form. There is no mention of a registration fee. More information is available (in Romanian only) in the call.

6 aug. 2019

Conferința Internațională ”Mediul la răscruce: abordări inteligente pentru un viitor sustenabil - ECOSMART”, 5-8 septembrie 2019, București. International Conference ”Environment at CrossrOads: SMART approaches for a sustainable future - ECOSMART”, 5-8 September 2019, Bucharest

Facultatea de Geografie a Universității din București, în parteneriat cu SURE - SE Europe Chapter și Institutul de Cercetări al Universității din București (ICUB) organizează în perioada 5-8 septembrie 2019 cea de-a doua ediție a conferinței internaționale ”Mediul la răscruce: abordări inteligente pentru un viitor sustenabil - ECOSMART”. Lucrările propriu-zise ale conferinței vor avea loc joi, 5 septembrie 2019, și vineri, 6 septembrie 2019, și vor fi găzduite de Facultatea de Geografie și de Facultatea de Drept din cadrul Universității din București. În cadrul acestora vor fi incluse și un workshop SURE, ”Natura problematică a spațiului urban și rolul naturii în problematica urbană”, și un workshop de geografie medicală. În seara primei zile, 5 septembrie 2019, va avea loc și o cină festivă. Sâmbătă, 7 septembrie 2019, se vor organiza două aplicații, una în București, și una în partea de sud-est a Transilvaniei (zona Brașov).
Înscrierea la conferință este posibilă până în 20 august 2019, completând formularul disponibil online. Nu se percepe taxă de participare, nici pentru lucrările conferinței, nici pentru cina festivă, nici pentru aplicațiile de teren. Mai multe detalii sunt disponibile (doar în engleză) pe pagina web a conferinței.
The Faculty of Geography within the University of Bucharest in partnership with SURE - SE Europe Chapter and the Research Institute of the University of Bucharest (ICUB) organizes the second edition of the international conference ”Environment at CrossrOads: SMART approaches for a sustainable future - ECOSMART” between the 5th and the 8th of September 2019. The sessions of the conference will take place on Thursday, 5 September 2019, and Friday, 6 September 2019, and will be hosted by the Faculty of Geography and the Faculty of Law within the University of Bucharest. They will also include a workshop SURE, ”The challenging urban nature and nature'S role in URban challEnges”, and a workshop on health geography. There will be an official dinner on the evening of the first day, the 5th of September 2019. On Saturday, the 7th of September 2019, two fieldtrips will be organized, one in Bucharest, and another one in the south-eastern part of Transylvania (Brașov area).
Registration for the conference is possible until the 20th of August 2019, by filling in the online registration form. There is no registration fee for the conference, the dinner or the fieldtrips - they are all free. More details are available on the conference website.

30 iul. 2019

Conferința Internațională de Onomastică ”Numele și numirea”, 3-5 septembrie 2019, Baia Mare. International Conference on Onomastics ”Name and Naming”, 3-5 September 2019, Baia Mare

Centrul de Onomastică din Facultatea de Litere a Centrului Universitar Nord Baia Mare (parte a Universității Tehnice Cluj-Napoca) va organiza cea de-a cincea ediție a Conferinței Internaționale de Onomastică ”Numele și numirea” în perioada 3-5 septembrie 2019. De data aceasta tema conferinței este ”Multiculturalism în onomastică”. Lucrările conferinței vor avea loc marți și  miercuri, 3 și 4 septembrie 2019, iar joi, 9 septembrie, se organizează o excursie în nord-vestul României.
Termenul limită pentru înscriere, conform formularului, respectiv pentru trimiterea rezumatului lucrării, era 1 aprilie 2019. Taxa de participare în valoare de 370 lei, la care se adaugă, opțional, 210 lei pentru excursia în nord-vestul României, trebuia achitată până la data de 1 mai 2019, sau eventual, până la data de 3 septembrie 2019 (la începutul conferinței), caz în care taza de participare este de 470 lei. Lucrarea finală se poate trimite, în vederea publicării, până la data de 1 octombrie 2019. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina web a conferinței.
The Centre of Onomastics of the Faculty of Letters within Baia Mare Nord University Center (part of the Technical University of Cluj-Napoca) will organize the fifth edition of the International Conference on Onomastics ”Name and Naming” between 3 and 5 September 2019. This time, the subject of the conference is ”Multiculturalism in Onomastics”. The sessions of the conference will take place on Tuesday and Wednesday, 3 and 4 September 2019, while a fieldtrip in the North-West of Romania is organized on Thursday, 5 September 2019.
The deadline for the registration, using the registration form, and the submission of the abstract of the paper was April 1, 2017. The conference fee of 80 EURO (and 45 EURO optionally for the trip) should be paid before or on May 1, 2017. There is a possibility to pay the conference fee up until the 3rd of September 2019 (upon arrival), but the fee would be 100 EURO. The final paper may be submitted for publication until October 1st, 2019. More details are available on the conference website.

30 iun. 2019

Simpozionul de Climatologie Aplicată ”Ion Florin Mihăilescu”, 17-18 iulie 2019, Constanța. Symposium of Applied Climatology ”Ion Florin Mihăilescu”, 17-18 July 2019, Constanța

Catedra de Geografie a Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole a Universității ”Ovidius” din Constanța, în parteneriat cu Universitatea din Oradea, Facultatea de Geografie, Turism și Sport, și cu Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Ecologie și Geografie din Chișinău, organizează în perioada 17-18 iulie 2019 Simpozionul de Climatologie Aplicată ”Ion Florin Mihăilescu”. Lucrările propriu-zise ale simpozionului vor avea loc miercuri, 17 iulie 2019, la Universitatea Ovidius din Constanța. Seara se va încheia cu o cină festivă. A doua zi, joi, 18 iulie 2019, se va organiza o aplicație de teren pe litoralul Bulgariei.
Înscrierea la conferință era posibilă până la data de 16 iunie 2019, completând formularul de înscriere, care apoi trebuia trimis la adresa de e-mail symposiumclimatology@yahoo.ro. Un răspuns privind acceptarea lucrării trebuia să parvină autorilor foarte repede. Taxa de participare, în valoare de 150 lei, trebuie achitată până la 1 iulie 2019. La aceasta se adaugă, opțional, 200 lei pentru aplicația de teren. Alte informații sunt disponibile pe site și în circulară.
On the 17th and 18th of July 2019, the Department of Geography of the Faculty of Natural and Agricultural Sciences within Ovidius University of Constanța organizes the Symposium of Applied Climatology ”Ion Florin Mihăilescu”, in partnership with the University of Oradea, Faculty of Geography, Tourism and Sports, and the Moldovan Academy of Sciences, the Institute of Ecology and Geography in Chișinău. The paper sessions of the symposium will take place on Wednesday, 17 July 2019, at Ovidius University of Constanța. The day will end with a gala dinner. The next day, on Thursday, 18 July 2019, a fieldtrip on the Bulgarian Black Sea Coast will be organized.
Registration to the conference was possible until the 16th of June 2019, by filling and submitting the registration form to the e-mail address symposiumclimatology@yahoo.ro. A notification regarding the acceptance of the paper should be received by the authors very soon. The deadline for the payment of the registration fee of 150 lei is the 1st of July 2019. Optionally one may pay the additional fieldtrip fee of 200 lei. More information is available (in Romanian) on the website and in the call.

25 mai 2019

Conferința internațională ”Mediul actual și dezvoltarea durabilă”, 7-9 iunie 2019, Iași. International Conference ”Present Environment and Sustainable Development”, 7-9 June 2019, Iași

În perioada 7-9 iunie 2019 va avea loc la Iași cea de-a XIV-a ediție a conferinței internaționale ”Mediul actual și dezvoltarea durabilă”, în organizarea Departamentului de Geografie de la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în parteneriat cu Garda Națională de Mediu - Comisariatele Județene Iași și Bacău, Administrația Națională de Meteorologie, Societatea de Geografie din România - Filiala Iași, Asociația Națională de Acvacultură, Institutul de Ecologie și Geografie al Academiei de Științe a Republicii Moldova și Agenția de Protecția Mediului Iași. Lucrările propriu-zise ale simpozionului se vor desfășura vineri, 7 iunie 2019. Sâmbătă și duminică, 8 și 9 iunie 2019, se va organiza o aplicație de teren în județul Bacău.
Înscrierea la simpozion se putea face online până în data de 15 mai 2019. Formularul include și spațiu pentru un rezumat de maxim 500 de cuvinte al lucrării propuse (în engleză), dar acesta se poate trimite și separat la adresa pesd2006@yahoo.com. Taxa de participare este de 250 lei (200 lei pentru doctoranzi și studenți), iar aplicația de teren costă încă 300 lei. Termenul limită de efectuare a plății era 12 mai 2019. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina simpozionului.
Between the 7th and the 9th of June 2019, the 14th edition of the ”Present Environment and Sustainable Development” International Conference will be organized at Iași by the Department of Geography within the Faculty of Geography and Geology of ”Alexandru Ioan Cuza” University, in partnership with the National Environmental Guard - Iași and Bacău branches, the National Meteorological Administration, the Romanian Geographical Society - Iași Branch, the National Association of Aquaculture, the Institute of Ecology and Geography of the Academy of Sciences of the Republic of Moldova and the Environment Protection Agency, Iași. The sessions of the symposium will be held on Friday, the 7th of June 2019. A fieldtrip to Bacău County will be organized on Saturday and Sunday, the 8th and 9th of June 2019.
The deadline for online registration was 15 May 2019. The form includes a maximum 500 words abstract of the proposed paper, but the abstract may also be sent separately to pesd2006@yahoo.com. The registration fee is 60 EURO and other 70 EURO should be paid for the field trip. Foreign participants are not required to pay in advance and may do so at the registration desk, in Iași. More details are available on the symposium website.

20 apr. 2019

Simpozionul Internațional ”Calitatea mediului și utilizarea terenurilor”, 17-19 mai 2019, Suceava. International Symposium ”Environmental Quality and Land Use”, 17-19 May 2019, Suceava

Departamentul de Geografie din cadrul Facultății de Istorie și Geografie a Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava organizează în perioada 17-19 mai 2019 cea de-a XII-a ediție a simpozionului internațional ”Calitatea mediului și utilizarea terenurilor”. Lucrările simpozionului se vor desfășura în clădirile Universității din Suceava în cursul zilei de vineri, 17 mai 2019. Seara se va încheia cu o cină festivă. Sâmbătă, 18 mai, și duminică, 19 mai 2019, se va organiza o aplicație de teren în Republica Moldova.
În vederea participării, titlul și rezumatul lucrării propuse spre prezentare trebuie trimise până la 20 aprilie 2019 la adresa rodicag@atlas.usv.ro. Dacă lucrarea este acceptată, taxa de participare (care include și prânzul și cina festivă din 17 mai), în valoare de 50 lei, trebuie plătită până în 30 aprilie 2019. Taxa pentru aplicația de teren opțională este de 500 lei, include transportul, unele mese și cazarea, și trebuie plătită tot până în 30 aprilie 2019. Cei care doresc să publice lucrarea in extenso într-un număr special al revistei Georeview, trebuie să o trimită până la 30 iunie 2019 la adresa despina.saghin@gmail.com. Alte detalii sunt disponibile în circulară și pe site-ul simpozionului.
Between the 17th and the 19th of May 2019, the Geography Department within the Faculty of History and Geography of ”Ștefan cel Mare” University of Suceava organizes the 12th edition of the international symposium on ”Environmental Quality and Land Use”. The sessions of the symposium will be hosted by the University of Suceava on Friday, the 17th of May 2019. The evening will end with a gala dinner. On Saturday, the 18th of May, and Sunday, the 19th of May 2019, a fieldtrip will be organized in the Republic of Moldova.
In order to participate, the title and abstract of the paper to be presented should be submitted to the address rodicag@atlas.usv.ro no later than April 20, 2019. If the paper is accepted, the registration fee of 50 lei (including lunch and the gala dinner on the 17th of May) must be paid on or before April 30, 2019. The fee for the optional fieldtrip is 500 lei, it includes transportation, some meals and accommodation, and must also be paid on or before April 30, 2019. Those wishing to publish their full paper in a special issue of Georeview journal must submit it no later than June the 30th, 2019, to the address despina.saghin@gmail.com. Other details are available in the call for papers and on the symposium website.

18 apr. 2019

Conferința internațională ”Sustenabilitatea hidrică într-o lume în schimbare”, 11-14 iunie 2019, București. International Conference ”Water Sustainability in a Changing World”, 11-14 June 2019, Bucharest

În perioada 11-14 iunie 2019 la București va avea loc Conferința Internațională ”Sustenabilitatea hidrică într-o lume în schimbare”, organizată de Comisia Uniunii Internaționale de Geografie pentru Sustenabilitate Hidrică, de Facultatea de Geografie a Universității din București (Departamentul de Meteorologie-Hidrologie) și de Centrul de Cercetare ”Gestiunea Resurselor de Apă și a Riscurilor Hidrice” din cadrul Universității din București. Lucrările propriu-zise ale conferinței se vor desfășura marți, 11 iunie, și miercuri, 12 iunie, în clădirea Facultății de Geografie a Universității din București. Marți seara va avea loc și o cină festivă, iar miercuri după-amiază o aplicație de teren în municipiul București. Joi, 13 iunie, și vineri, 14 iunie 2019, se va organiza o aplicație de teren în partea de est a Carpaților Meridionali și ariile limitrofe acestora.
În vederea participării, trebuie completat formularul de înregistrare și rezumatul lucrării și trimis la adresa igu_water_conference@limnology.ro până la data de 18 aprilie 2019. Până în 21 aprilie 2019 se va primi o notificare privind acceptarea (sau nu) a lucrării propuse. Taxa de participare este 150 EURO (100 EURO pentru doctoranzi) dacă se plătește până în 25 aprilie 2019 și 200 EURO (150 EURO pentru doctoranzi) până la 20 mai 2019. Taxa de participare pentru aplicația de teren opțională din Carpații Meridionali este 150 EURO (până la 25 aprilie) sau 200 EURO (între 25 aprilie și 20 mai 2019). Mai multe detalii sunt disponibile (doar în engleză) pe website-ul conferinței.
Between the 11th and 14th of June 2019, the International Conference ”Water Sustainability in a Changing World” will take place in Bucharest. The organizers are the Commission for Water Sustainability of the International Geographical Union, the Faculty of Geography (Department of Meteorology and Hydrology) belonging to the University of Bucharest and the Research Centre ”Management of Water Resources and Water-Related Risks” within the same University of Bucharest. The sessions of the conference will take place on Tuesday, 11th of June, and Wednesday, the 12th of June, in the building of the Faculty of Geography belonging to the University of Bucharest. On Tuesday evening there will be a gala dinner, while on Wednesday afternoon participants are invited to a short field trip in Bucharest. On Thursday, 13 June, and Friday, 14 June 2019, a longer field trip will be organized in the eastern part of the Southern Carpathians and their surrounding areas.
In order to participate, one should fill the registration form and abstract and submit them to the address igu_water_conference@limnology.ro before or on the 18th of April 2019. A notification regarding the acceptance (or not) of the proposed paper should be received by 21 April 2019. The registration fee is 150 EURO (100 EURO for PhD students) if paid before or on the 25th of April 2019, or 200 EURO (150 EURO for PhD students) if paid before or on the 20th of May 2019. The fee for the optional 2-day field trip in the Carpathians is 150 EURO, if paid before the 25th of April, or 200 EURO, if paid between the 25th of April and the 20th of May 2019. More details are available on the conference website.

17 apr. 2019

Conferința Națională Anuală a Societății de Geografie, 30 mai - 2 iunie 2019, Satu Mare. Annual National Conference of the Romanian Geographical Society, 30 May - 2 June 2019, Satu Mare

În perioada 30 mai - 2 iunie 2019 la Satu Mare se va desfășura Conferința Națională Anuală a Societății de Geografie, cu tema ”Geografie, teritorii, rețele și dezvoltare durabilă. Educație prin geografie”, în organizarea Societății de Geografie din România - filiala Satu Mare, a Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, a Consiliului Județean Satu Mare și a Ministerului Educației Naționale. Prima zi, joi, 30 mai 2019, este dedicată sosirii participanților. Seara participanții se vor deplasa la Ardud, unde se va vizita cetatea. Vineri, 31 mai, va avea loc deschiderea oficială a conferinței, urmată de comunicările în plen și pe secțiuni, cele în limba română la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, iar în premieră vor avea loc și secțiuni în limba maghiară, găzduite de Colegiul Național ”Kölcsey Ferenc”. Ziua se va încheia cu cina festivă. Sâmbătă, 1 iunie, se va organiza o aplicație de teren la Carei și în partea de nord-est a Ungariei, iar duminică, 2 iunie 2019, se va organiza o aplicație de teren în Țara Oașului.
Cei care doresc să participe ar fi trebuit să completeze și să trimită formularul de înregistrare online până în data de 15 aprilie 2019. Rezumatul lucrării ar fi trebuit de asemenea trimis până la aceeași dată folosind formularul online, în vreme ce lucrarea completă, redactată conform instrucțiunilor din partea de jos a acestei pagini web, trebuie trimise până la 26 aprilie 2019 la adresa sanislaidaniel@yahoo.com. Taxa de participare este de 150 lei, include și cina festivă, și trebuia achitată până în data de 15 aprilie 2019. Taxa pentru aplicația opțională de teren din Ungaria este tot de 150 lei (include transportul și masa de prânz) și se plătește până la aceeași dată, în vreme ce aplicația de teren din Țara Oașului este gratuită. Informații mai detaliate sunt disponibile pe website-ul conferinței.
Between 30 May and 2 June 2019, the Annual National Conference of the Romanian Geographical Society will take place in Satu Mare. The topic of the conference is ”Geography, territories, networks and sustainable development. Education through Geography”. The organizers are the Romanian Geographical Society - Satu Mare Branch, Satu Mare County Board of Education, Satu Mare County Council and the Ministry of National Education. The first day, Thursday the 30th of May 2019, is dedicated to the arrival of the participants. In the evening participants will go to Ardud to visit the fortress. On Friday, the 31st of May, there will be the opening ceremony of the conference, followed by plenary sessions of the conference and then separated sessions. The sessions in Romanian will be hosted by ”Mihai Eminescu” National College. For the first time, there will be sessions in Hungarian, hosted by ”Kölcsey Ferenc” National College. The day will end with the gala dinner. On Saturday, the 1st of June, a fieldtrip will be organized to Carei and the north-eastern part of Hungary. On Sunday, the 2nd of June 2019, another fieldtrip will be organized in the Land of Oaș.
Those wishing to participate should have filled and submitted the online registration form before or on the 15th of April 2019. The abstract of the paper to be presented should also have been submitted before or on the same date using the online form, while the full paper, written according to the instructions given in the lower part of this webpage, should be sent by the 26th of April 2019 to the address sanislaidaniel@yahoo.com. The conference fee is 150 lei, including the gala dinner, and should have been paid before or on the 15th of April 2019. The fee for the Saturday optional trip to Hungary is also 150 lei (including transport and lunch) and should have been paid before or on the same date. The Sunday fieldtrip to the Land of Oaș is free. More detailed information is available (in Romanian only) on the conference website.

13 apr. 2019

Simpozionul Național Studențesc de Geografie Umană și Turism, 13-14 aprilie 2019, București. Students' National Symposium on Human Geography and Tourism, 13-14 April 2019, Bucharest

În perioada 13-14 aprilie 2019, în organizarea Centrului de Cercetare pentru ”Dezvoltare Regională și Integrare Europeană” și a Facultății de Geografie a Universității din București, va avea loc cea de-a XV-a ediție a Simpozionului Național Studențesc de Geografie Umană și Turism. Titlul și rezumatul lucrării trebuiau trimise la adresa de e-mail simpozionumanaturism@yahoo.com până la data de 7 aprilie 2019. Taxa de participare, în valoare de 40 lei, se va plăti la ridicarea mapei de participare, la simpozion. Se asigură cazare gratuită pentru studenții din afara Bucureștiului. Alte detalii sunt disponibile în circulară și pe website-ul simpozionului.
On the 13th and 14th of April 2019, the Research Centre for ”Regional Development and European Integration” and the Faculty of Geography within the University of Bucharest organize the 15th edition of the Students' National Symposium on Human Geography and Tourism. The title and abstract of the paper should have been submitted to the e-mail address simpozionumanaturism@yahoo.com until the 7th of April 2019. The registration fee is 40 lei and should be paid at the registration desk at the symposium. Students from outside Bucharest are accommodated for free. Other details are available (in Romanian only) in the call and on the symposium website.

12 apr. 2019

Simpozionul Național de Geomorfologie, 23-26 mai 2019, Timișoara. Romanian National Symposium on Geomorphology, 23-26 May 2019, Timișoara

Asociația Geomorfologilor din România (AGR) și Departamentul de Geografie al Facultății de Chimie-Biologie-Geografie de la Universitatea de Vest din Timișoara organizează la Timișoara cel de-al 35-lea Simpozion Național de Geomorfologie în perioada 23-26 mai 2019. Ediția din acest an poartă titlul ”Starea curentă și noile provocări în cercetarea geomorfologică”. Lucrările simpozionului vor debuta joi, 23 mai 2019, zi dedicată tinerilor geomorfologi.  Vineri, 24 mai, și sâmbătă, 25 mai, vor avea loc lucrările propriu-zise ale simpozionului. Sâmbătă seara va avea loc și cina festivă. Duminică, 26 mai 2019, se va organiza o aplicație pe teren, în Masivul Muntele Mic.
Participanții se puteau înscrie la simpozion până la data de 30 martie 2019, trimițând un rezumat al lucrării propuse la adresa geomorpho.tm@gmail.com, urmând să primească o notificare cu privire la acceptarea sau respingerea rezumatului până în 15 aprilie 2019. Taxa de participare este 400 lei, respectiv 250 lei pentru studenți, și se plătește până la 30 aprilie 2019. Pentru aplicația de teren se plătește o taxă separată de 110 lei până la aceeași dată. Alte detalii sunt disponibile (doar în limba engleză) pe pagina web a simpozionului.
The Romanian Association of Geomorphologists (AGR) and the Department of Geography of the Faculty of Chemistry-Biology-Geography within the West University of Timișoara organize the 35th Romanian National Symposium on Geomorphology at Timișoara between 23 and 26 May 2019. This year, the symposium is entitled ”Current status and new challenges in geomorphological research”. The sessions of the symposium will start on Thursday, the 23rd of May 2019, a day dedicated to young geomorphologists. The  normal sessions of the symposium will take place on Friday, 24 May, and Saturday, 25 May. On Saturday evening, a gala dinner will be organized. On Sunday, 26 May 2019, a fieldtrip will be organized in Muntele Mic Range.
Participants could have registered for the symposium until the 30th of March 2018 by submitting an abstract of the paper to geomorpho.tm@gmail.com and they should receive a letter of acceptance or rejection of the proposed abstract no later than the 15th of April 2019. The standard registration fee is 85 EURO, while the student registration fee is 55 EURO, and must be paid before or on the 30th of April 2019. The fieldtrip is optional and costs an additional 25 EURO to be paid before the same date Other details are available on the symposium webpage.

1 apr. 2019

Conferința ”Contribuția INCD URBAN-INCERC la dezvoltarea durabilă a habitatului uman european”, 29 mai 2019, București. Conference ”Contribution of NIRD URBAN-INCERC to the sustainable development of the European human habitat”, 29 May 2019, Bucharest

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă URBAN-INCERC va organiza miercuri, 29 mai 2019, la sediul INCERC din București, cea de-a 15-a ediție a conferinței de cercetare în construcții, economia construcțiilor, arhitectură, urbanism și dezvoltare teritorială, intitulată ”Contribuția INCD URBAN-INCERC la dezvoltarea durabilă a habitatului uman european”. Obiectivul conferinței este de a prezenta tendințele cercetării în construcții, economia construcțiilor, arhitectură, urbanism și dezvoltare teritorială, cu accent pe contribuția INCD URBAN-INCERC la dezvoltarea domeniului.
Înscrierea la conferință este gratuită și se face exclusiv prin completarea online a formularului de înregistrare până la data de 10 mai 2019. Termenul limită până la care trebuie trimis însă rezumatul lucrării, în română și/sau engleză,  respectiv lucrarea integrală, pentru cei care doresc să o publice în volumul conferinței, respectând instrucțiunile, este 26 aprilie 2019. Lucrarea, în formă finală, poate fi trimisă în vederea publicării în revistele institutului până la data de 10 mai 2019. Se pot înscrie la conferință și cei care nu doresc să prezinte o lucrare. Alte detalii sunt disponibile pe pagina conferinței.
The National Institute for Research and Development in Constructions, Urbanism and Sustainable Spatial Development URBAN-INCERC will organize the 15th edition of the research conference on constructions, economy of buildings, architecture, urban and territorial development at the INCERC headquarters in Bucharest on Wednesday, 29 May 2019. The conference is entitled ”Contribution of NIRD URBAN-INCERC to the sustainable development of the European human habitat” and its objective is to present the trends of research in constructions, economy of buildings, architecture, urban and territorial development, focusing on the contribution of NIRD URBAN-INCERC to the field.
Registration to the conference is free and can be made exclusively online by filling the registration form before or on May 10, 2019. The deadline for submitting the abstract and the full paper for those wishing to publish it in the conference proceedings, respecting the instructions is however April 26, 2019. The full paper may be submitted for publication to one of the journals of the institute before or on May 10, 2019. There is also the opportunity to register and participate at the conference without presenting a paper. Other details are available on the conference webpage.

31 mar. 2019

Conferința Internațională ”Geografie, mediu și GIS”, 23-25 mai 2019, Târgoviște. International Conference ”Geography, Environment and GIS”, 23-25 May 2019, Târgoviște

În perioada 23-25 mai 2019, Universitatea ”Valahia” din Târgoviște găzduiește a șasea ediție a conferinței internaționale ”Geografie, mediu și GIS”, în organizarea Departamentului de Geografie din universitate, în colaborare cu Asociația Română de Limnogeografie și Institutul de Geografie al Academiei Române. Conferința se adresează cu precădere studenților, masteranzilor, doctoranzilor și tinerilor cercetători, aflați la începutul carierei (sub 35 de ani). Lucrările conferinței se vor desfășura la Centrul Internațional de Conferințe al Universității ”Valahia” din Târgoviște. Se va organiza și o aplicație de teren în județul Dâmbovița și pe valea Prahovei.
Participanții se puteau înregistra până în data de 28 martie 2019, completând formularul online, care include și rezumatul lucrării, și care trebuia trimis la adresa geg_conference@limnology.ro. O notificare privind acceptarea lucrării trebuie să sosească până în 15 aprilie 2019. Taxa de înregistrare este de 50 EURO până în 30 aprilie 2019 sau de 80 EURO după această dată. Aplicația de teren costă 30 EURO indiferent de momentul achitării. Alte detalii sunt disponibile (doar în engleză) pe pagina web a conferinței.
Between the 23rd and the 25th of May 2019, Valahia University of Târgoviște will host the sixth edition of the international conference ”Geography, Environment and GIS”. The event is organized by the Department of Geography of the university, in collaboration with the Romanian Limnogeographical Association and the Institute of Geography of the Romanian Academy. The conference is dedicated mainly to bachelor degree, master degree and PhD students, as well as to young researchers, at the beginning of career (under 35 years old). The sessions of the conference will take place at the International Conference Centre of Valahia University. A field trip in Dâmbovița County and Prahova Valley will be also organized.
Registration was possible until the 28th of March 2019, by filling the registration form, which also includes the abstract of the paper, and then submit it to the address geg_conference@limnology.ro. A notification regarding the acceptance of the abstract should arrive by April 15, 2019. The registration fee is 50 EURO until the 30th of April 2018 and 80 EURO after this date. The fieldtrip costs an additional 30 EURO, regardless of the moment of payment. Other details are available on the conference webpage.

22 feb. 2019

Conferința Internațională ”Performanța ecologică într-o economie competitivă” PEEC 2019, 7-8 martie 2019, București. International Conference ”Ecological Performance in a Competitive Economy” PEEC 2019, 7-8 March 2019, Bucharest

Academia de Studii Economice București organizează în 7-8 martie 2019 cea de-a 11-a ediție a conferinței internaționale ”Performanța ecologică într-o economie competitivă”, gazde fiind Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului, precum și Centrul de Cercetare ”Analize și Politici Regionale” (CCAPR). Se vor susține lucrări atât în plen, cât și pe secțiuni, în cele două zile ale conferinței.
Cei care doresc să participe trebuiau să trimită lucrarea in extenso în conformitate cu modelul până la data 11 februarie 2019, în engleză, la adresa peec2008@yahoo.com. Notificarea privind acceptarea lucrării se va face până în 24 februarie 2019. Dacă lucrarea este acceptată spre a fi prezentată, plata taxei de participare, în valoare de 400 lei, trebuie efectuată până la 28 februarie 2019. Alte detalii sunt disponibile în circulara conferinței (în engleză).
On the 7th and 8th of March 2019, the Bucharest Academy of Economic Studies organizes the 11th edition of the International Conference ”Ecological Performance in a Competitive Economy”. The event will be hosted by the Faculty of Agri-Food and Environmental Economics and the Research Center of Regional Analyses and Policies. There will be a plenary session, followed by parallel sessions during the two days of conference.
Participants should have submitted their full paper, written in English according to the template, until the 11th of February 2019, to peec2008@yahoo.com. The answer regarding the acceptance of the paper should be given by 24 February 2019. If the paper is accepted for presentation in the conference, then the registration fee of 100 EURO should be paid until the 28th of February 2019. Other details are available in the conference call.

21 feb. 2019

Conferinţa Naţională studențească ”George Vâlsan”, 5-7 aprilie 2019, Cluj-Napoca. ”George Vâlsan” National Conference for Students, 5-7 April 2019, Cluj-Napoca

Facultatea de Geografie a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, împreună cu organizația studențească EGEA Cluj-Napoca, organizează a doua ediție a Conferinței Naționale ”George Vâlsan” în perioada 5-7 aprilie 2019. Evenimentul este dedicat studenților de la nivel licență și master. Lucrările vor avea loc vineri, 5 aprilie 2019, la Facultatea de Geografie, iar apoi se va merge într-o aplicație de teren la Baza de Practică de la Baru Mare (județul Hunedoara).
Înscrierile se pot face până la data de 1 martie 2019, completând formularul de înscriere online. Lucrarea se poate trimite la adresa students4cluj@gmail.com până pe 20 martie 2019. Nu se percepe taxă de participare. Mai multe informații sunt disponibile pe pagina conferinței de pe Facebook.
The Faculty of Geography belonging to ”Babeș-Bolyai” University of Cluj-Napoca, together with the students' organisation, EGEA Cluj-Napoca, organizes the second edition of "George Vâlsan” National Conference between the 5th and the 7th of April 2019. The event is addressed to bachelor and master students. The paper sessions will take place on Friday, the 5th of April 2019, at the Faculty of Geography, and afterwards participants are invited to a field trip to Baru Mare (Hunedoara County), where there is a research centre of the University.
Registration is possible until the 1st of March 2019, by filling in the online form. The full paper should be submitted to students4cluj@gmail.com before or on the 20th of March 2019. There is no registration fee. More information is available (in Romanian) on the Facebook conference webpage.

1 feb. 2019

Simpozionul Național Bianual de Mediu ”Țara Abrudului - aur și oameni”, 1-3 februarie 2019, Abrud. Biannual National Symposium on Environment ”Abrud Land - gold and people”, 1-3 February 2019, Abrud

Societatea de Geografie din România - filiala județului Alba, împreună cu Liceul ”Horia, Cloșca și Crișan” Abrud, Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din Abrud și autoritățile locale din Abrud, organizează în perioada 1-3 februarie 2019 cea de-a treia ediție a Simpozionului Național Bianual de Mediu ”Țara Abrudului - aur și oameni”.  Vineri, 1 februarie 2019, după primirea participanților, se va merge într-un tur pietonal al orașului Abrud. Lucrările simpozionului se vor desfășura preponderent sâmbătă, 2 februarie, zi care se va încheia cu o masă festivă, în vreme ce duminică, 3 februarie 2019, va avea loc o aplicație de teren la cariera de la Roșia Poieni.
Înscrierea la simpozion era posibilă până în 20 ianuarie 2019 prin trimiterea formularului de înscriere (pagina 2 a invitației) și a unui rezumat al lucrării la adresa rusalin_sicoe@yahoo.com. Până în 25 ianuarie 2019 trebuia achitată și taxa de participare la simpozion de 70 lei și, opțional, 30 lei pentru aplicația de teren precum și, dacă e cazul, suma corespunzătoare pentru cazare. Informații suplimentare se găsesc în invitație.
The Romanian Geographical Society - Alba County Branch, together with ”Horia, Cloșca și Crișan” High School of Abrud, ”Avram Iancu” School and the local government of Abrud, organize the third edition of the Biannual National Symposium on Environment ”Abrud Land - gold and people” between the 1st and the 3rd of February 2019. On Friday, 1 February 2019, after the registration of the participants, there will be a walking tour of the town of Abrud. The sessions of the symposium will take place mainly on Saturday, 2 February, a day which will end with a gala dinner. On Sunday, 3 February 2019, a fieldtrip to Roșia Poieni quarry will be organized.
Registration for the symposium was possible until the 20th of January 2019 by submitting the registration form (second page of the call for papers) and an abstract of the proposed paper to rusalin_sicoe@yahoo.com. The 25th of January is the deadline for the payment of the registration fee of 70 lei - for the symposium, and optionally 30 lei for the fieldtrip, as well as other optional fees for accommodation. More details are to be found in the call for papers (in Romanian only).

28 ian. 2019

Conferința internațională ”Ingineria mediului și dezvoltarea durabilă”, 20-21 iunie 2019, Alba Iulia. International Workshop ”Environmental Engineering and Sustainable Development”, 20-21 June 2019, Alba Iulia

Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Asociația Balcanică de Mediu - ”Balkan Environmental Association” (B.EN.A), împreună cu alte instituții și asociații, organizează la Alba Iulia în 20 și 21 iunie 2019 conferința internațională ”Ingineria mediului și dezvoltarea durabilă” (”Environmental Engineering and Sustainable Development”). Lucrările conferinței se vor desfășura în limba engleză.
Cei care doresc să participe trebuie să trimită rezumatul lucrării (maxim o pagină, în engleză, conform modelului) și să se înregistreze online până în data de 20 februarie 2019, urmând ca până la 25 februarie să fie anunțați dacă lucrarea este acceptată. Taxa de participare este de 120 EURO (60 EURO pentru studenți și doctoranzi) dacă se plătește până în 22 aprilie 2019, sau 150 EURO ulterior (tot 60 EURO pentru studenți și doctoranzi). Articolul complet poate avea maxim 7 pagini, în engleză, conform modelului de mai sus, dacă se dorește publicarea în ”Journal of Environmental Protection and Ecology”. Toate detaliile sunt disponibile pe pagina web a conferinței (în limba engleză).
”1 Decembrie 1918” University of Alba Iulia and the Balkan Environmental Association (B.EN.A), together with other institutions and associations, organize the international workshop ”Environmental Engineering and Sustainable Development” on the 21st and 22nd of June 2019 at Alba Iulia. The language of the conference is English.
Those who wish to participate must send the abstract of their paper (no more than one page, according to the template) and to register online prior to February the 20th, 2019 and they will receive an acceptance notification by February 25th, 2019. The registration fee is 120 EURO (60 EURO for students and PhD students) if paid before or on April the 22nd, 2019, or 150 EURO afterwards (the same 60 EURO for students and PhD students). The full paper may have 7 pages at most, in English, according to the above template, if the authors are interested to publish in the ”Journal of Environmental Protection and Ecology”. All the details are available on the conference website.

26 ian. 2019

Simpozionul Național al Studenților Geografi, 30-31 martie 2019, București. National Symposium of Geography Students, 30-31 March 2019, Bucharest

Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact (CCMESI), în colaborare cu  Facultatea de Geografie a Universității din București, Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, ESRI Romania, ROMSILVA, Society for Urban Ecology, Institutul de Geografie al Academiei Române precum și alți parteneri, organizează a 26-a ediție a Simpozionului Național al Studenților Geografi în perioada 30-31 martie 2019, la București. Lucrările simpozionului se adresează exclusiv studenților de la ciclul licență sau master și se vor ține în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” al Facultății de Geografie.
Înscrierile se pot face până în data de 8 martie 2019, completând formularul online, care include și un rezumat, sau acest formular, care trebuie trimis la snsg.geo@gmail.com sau depus la sediul CCMESI. Potențialii participanți vor fi notificați dacă lucrarea a fost acceptată până în data de 11 martie 2019. Taxa de participare, de 30 lei, se va achita în prima zi a simpozionului. Organizatorii vor acorda premii pentru cele mai bune lucrări. Mai multe detalii se găsesc pe site-ul simpozionului.
The Centre for Environment Research and Impact Studies (CCMESI), in cooperation with the Faculty of Geography within the University of Bucharest, the Carpathian-Danubian Centre for Gecoecology, ESRI Romania, ROMSILVA, the Society for Urban Ecology, the Institute of Geography of the Romanian Academy, and together with other partners, organize the 26th edition of the National Symposium of Geography Students, at Bucharest, on the 30th and 31st of March, 2019. Only bachelor or master degree students may participate. The sessions of the symposium will take place in ”George Vâlsan” Conference Hall in the Faculty of Geography.
Registration is possible until the 8th of March 2019, by filling and submitting the online form, including an abstract, or this form, which should be submitted to snsg.geo@gmail.com or physically to CCMESI office. Potential participants will be notified by March the 11th, 2019, whether their paper has been accepted. The registration fee of 30 lei will be paid on the first day of the symposium. Organizers will give awards for the best papers. More details are available on the symposium website (in Romanian only).

24 ian. 2019

Conferința Internațională ”Aerul și apa, componente ale mediului”, 22-24 martie 2019, Cluj-Napoca. International Conference ”Air and Water, Components of the Environment”, 22-24 March 2019, Cluj-Napoca

Departamentul de Geografie Fizică și Tehnică al Facultății de Geografie din Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și Asociația ”Aerul și Apa”, în colaborare cu Administrația Bazinală de Apă ”Someș-Tisa”, organizează cea de-a 11-a ediție a conferinței ”Aerul și apa, componente ale mediului”. Ca de obicei, aceasta este dedicată Zilei Mondiale a Meteorologiei și Zilei Mondiale a Apei. Lucrările conferinței vor avea loc vineri, 22 martie 2019, la Cluj-Napoca, și vor fi găzduite de Facultatea de Geografie. A doua zi, 23 martie, va avea loc aplicația de teren în bazinul superior al Someșului Mic. Duminică, 24 martie 2019, se va organiza un tur al municipiului Cluj-Napoca.
Cei care doresc să participe trebuiau să se înregistreze pe site-ul conferinței și să trimită rezumatul lucrării până la data de 1 decembrie 2018, urmând să primească un răspuns de acceptare până la data de 3 decembrie 2018. Articolul complet (în engleză), redactat conform modelului, se putea trimite până la data de 5 ianuarie 2019, urmând ca răspunsul de acceptare să vină până în 10 februarie 2019. Participanții cu lucrări acceptate trebuie apoi să vireze taxa de participare de 250 lei (200 lei pentru doctoranzi) și opțional 70 lei taxa pentru aplicația de teren, respectiv 50 lei pentru volumul printat al conferinței (dacă îl doresc), până în data de 25 februarie 2019. Studenții pot participa la secțiunea dedicată lor fără a plăti taxă de participare. Volumul cu articolele acceptate va fi disponibil participanților la conferință în format digital. Mai multe detalii se pot găsi pe site-ul conferinței.
The Department of Physical and Technical Geography of the Faculty of Geography within the ”Babeș-Bolyai” University of Cluj-Napoca, together with the ”Air and Water” Association and ”Someș-Tisa” Water Branch, organizes the 11th edition of the conference ”Air and Water, Components of the Environment”. As usual, the event is dedicated to the World Meteorological Day and the World Water Day. The sessions of the conference will take place on Friday, 22nd of March 2019, at Cluj-Napoca, at the Faculty of Geography. The next day, on the 23rd of March, a fieldtrip will be organized in the upper catchment area of Someșul Mic. On Sunday, 24th of March 2019, a tour of Cluj-Napoca City will be available for the participants.
Those who wish to participate must have registered online on the conference website and submitted the abstract before or on the 1st of December 2018. An acceptance letter should have been received by the 3rd of December 2018. The full paper (in English) written according to the template should have been submitted before or on the 5th of January 2019. Organizers would send the acceptance notification before the 10th of February 2019. Participants whose paper is accepted must then pay the conference fee of 100 EURO (or 75 EURO for PhD students) including the fieldtrip before the 25th of February 2019. Students may participate in their section free of charge. The conference volume including all accepted papers will be available during the sessions in digital version, while a printed version would be available for a fee of 15 EURO. More details are available on the conference website.